înapoi la galerie

Ababeo A.

Totul a început în liceu. Un liceu cu profil de turism și servicii. Primul an a fost greu, nu mi-a plăcut deloc dar în al doilea an a apărut în programa școlară "Marketing". Mi-a plăcut manualul și l-am devorat pagină cu pagină. Am vrut să particip la olimpiadă, însă profesoara mea spunea că nu am eu ce căuta acolo, că nu aș fi bună. Nu aveam note mari la acea materie, pentru că mă contrazicem constant cu profesoara. Anii de liceu au trecut și am dat la facultate. Toți profesorii din liceu mă trimiteau spre psihologie dar am ales Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor profil, ce să vezi? MARKETING! 3 ani de facultate la buget, certificări Google și multe altele. În anul doi am intrat în Asociația Studenților din domeniul marketingului și am ajuns într-o săptămână coordonator de departament. După terminarea facultății mi-am dorit agenția mea, dar părinții voiau un job stabil pentru mine așa că am plecat într-un proiect de promovare a României. După terminarea lui, nu am renunțat la vis și în ciuda certurilor cu părinții despre viitorul meu, am deschis agenția de marketing împreună cu alți 2 colegi. Așa că, de aproape 3 ani învățăm și pe alți oameni să facă marketing și pe antreprenorii români să își ofere serviciile sau produsele. Cine a spus că NU pot fi marketer?

Mihaela C.
Bună Pasiunea mea a fost aceea de a deveni asistent medical, pentru a putea schimba ceva in acest sistem eronat, însă atunci când era timpul sa fac scoala, ai mei au zis că nu e de mine. Acum am reus...
citește
Ruxandra S.
Acum aproape 10 ani am avut prima interactiune cu lumea publicitatii si m-a "prins" iremediabil. Simteam ca asta imi doresc sa fac, dar mereu imi spuneam ca NU pot, NU stiu cum, NU pot sa o iau de la ...
citește
B M.
Pasiunea mea a fost mereu videografia. Asa ca la 15 ani mi-am facut echipa foto-video cu niste prieteni. Parintii mei la vremea aia nu erau de acord cu asta, pentru ca doar ce incepusem liceul, dar ca...
citește
C A.
Mi s-a spus ca nu pot sa devin designer de bijuterii, pentru ca nu am nicio pregatire in domeniu si nu pot sa gandesc ''vizual''. Trei ani mai tarziu, am propriul brand de bijuterii si sunt pe cale sa...
citește
Bianca M.
Încă din copilărie îmi plăcea super Mult sa cant... dar din păcate nimeni nu ma susținea in asta... toți ai mei îmi spuneau ca nu e de mine și ca nu voi ajunge nicăieri cu muzica... Mi am făcut un can...
citește
Ramona S.
Mi-a fost frica întotdeauna sa imi fac tatuaje, dar am învins si am zis de ce nu, si am facut...
citește
Ciprian R.
Pasiunea mea e cam ciudată Pentru că toți din jurul meu Spuneau că n-am să pot vreodată Că n-o să reușesc, că-i greu Sa nu visez cai pe pereți Ca m-am uitat prea mult la filme Mi se părea că sunt n...
citește
Anisa J.
Am avut o mare pasiune pentru un artist contemporan, pe care toți imi spuneau ca NU voi reuși sa îl văd vreodată in persoana ... ghici ce? Am reușit! Anul acesta am stat lângă Martin Garrix (el este a...
citește
Andreea N.
De mica am avut probleme cu fluctuatile de greutate, pana am gasit remediul. Apoi, din aceasta pasiune, am vrut sa dau admitere la facultatea de medicina in cadrul specializarii de nutritie si dieteti...
citește
Crina V.
Întotdeauna am luptat cu toate puterile ca sa imi pot atinge scopul in viata....
citește
Raluca I.
In trecut, ca orice copil, am vrut sa devin artista, brutar, vanzatoare, balerina si tot asa, au fost pasiuni neîmpărtășite, la unele am stat mult timp cu gandul: "asta este! Este aleasa!" Dar cu timp...
citește
Emil T.
Am ajuns politist...
citește
Raluca B.
Ambitia si curajul....
citește
Gheorghe Valentin B.
Pasiunea mea este sa ascult muzica si sa ma uit la filme cu un PEPSI langa mine!😉...
citește
Andreea L.
Iubesc să scriu. Am trecut peste cel mai greu "NU" auzit vreodată, acela care venea din mintea mea. Nu aveam încredere în mine și nici în lucrările mele. Cu toate astea, am continuat să scriu dintr-...
citește

Am primit povestea pasiunii tale!

Verifică-ți e-mailul și află când aceasta va fi publicată în galerie.


Descoperà noile doze PEPSI create
#dinpasiune