Gabriel S.

De mic copil simțeam că sunt un mic artist care dorește să își depășească limitele și îmi doream/doresc să exprim ceea ce simt, ceea ce vreau, ceea ce gandesc și ceea ce sunt. Am urmat cursurile unui liceu de arte pe profilul Arta Actorului și simțeam că încep să cresc și ca fac ceea ce îmi place. Problema venea din partea colegilor care de fiecare dată îmi spuneau ca nu sunt bun, ca eu nu trebuie să fiu acolo, dar în sinea mea, în inima mea eu simțeam că locul meu este în actorie, pe scenă. Evident că la un moment dat am clacat și încercam să mă ridic singur pentru a merge mai departe pe drumul meu. În clasa a 12-a am început să compun poezii, am început să scriu absolut tot ceea ce simteam și mi-am întărit forțele pentru a îmi urmari visul și eram ferm convins că eu sunt artist. Dupa terminarea liceului nu m-am gandit nici macar o secundă la parerile proaste ale celorlalți și m-am zbatut pentru a juca pe scena, pentru a simți emotiile care mă cuprind de fiecare dată când încep repetiile pentru o noua piesă și până când ajung în fața publicului la sfarșitul piesei și sunt aplaudat. Acum mă bucur că joc pe scena alaturi de colegii mei, mă simt atat de fericit că fac parte dintr-o trupa de teatru (chiar dacă aceasta este o trupă de actori amatori). Dar povestea mea nu se termina aici...în acestă toamnă nu voi mai ezita nici o singură secundă și voi încerca pe cât posibil să mut munții din loc, pentru a da admiterea la facultatea de actorie. Mereu voi lasa focul pasiunii mele să ardă atât de puternic în mine, pentru ca eu să îmi duc visul cât de departe posibil.