Mihaela M.

NU-urile in cazul meu au venit din partea tatalui meu, cu multi ani in urma. Eram copil la vremea respectiva si am vazut in descurajarile venite din partea lui o mare piedica in a-mi realiza visele – “Nu poti intra la o facultate ca lumea”/ “Nu esti destul de capabila sa-ti gasesti un job ok” – toate astea mi-au rasunat in minte ani la rand. Pe vremea cand eram copil, vorbele lui (NU-urile lui) ma descurajau, insa, pe parcurs ce am crescut si am ajuns la maturitate, intr-un tarziu am ajuns sa inteleg ca aceea era forma lui (nepotrivita, ce-i drept) de a ma incuraja sa fac anumite lucruri. Am ajuns sa il inteleg si sa il iert, stiind ca nu a facut nimic cu rea vointa. Am ajuns sa fac o facultate si sa devin mai mult decat as fi putut visa vreodata si asta datorita incurajarilor mamei mele si a oamenilor care au crezut in mine, dar si pentru ca m-am nascut cu o ambitie de nedescris si pentru ca sunt o luptatoare.