oancea b.

Imi place să scriu, nu pe telefon, totuși. Prefer o tastatură sau un caiet, dar, în momentul de față, în gară fiind, am ales să dedic ultimele procentaje ale bateriei mele provocării de a stinge orice "NU" din fața momentului ăsta. Momentul meu. Acum câțiva ani am auzit și eu clișeicul "Carpe diem!" , dar eram prea mică să acord atenție unei maxime de genul. recent, m-am convins cum stă treaba cu această "clipă". Fericirea poate dura între o zecime de secundă și o viață, iar asta depinde doar de cât ești dispus să îți oferi. Simțeam o repulsie sinceră pentru artă și literatură, de fapt, orice putea fi interpretat sau incert. Aveam nevoie de exactitatea oferită de matematică, totul la linie, cât mai aproape de perfecțiune. Imi pica fața când primeam drept temă un eseu. Presupun că motivul era teama de a mă exprima și, mai ales, de a fi judecată în funcție de ceea ce spun. Așa au apărut primele "NU"-uri serioase în viața mea. NU de la profesori, NU de la prieteni, ci de la mine însămi. Am greșit? NU! Doar depășind niște limite autoimpuse puteam ajunge eu cea din prezent, și doar scriind am descoperit cine este acest "eu". Primul cuvânt al primei mele poezii mi-a oferit o primă revelație: inspirația se poate ascunde în spatele oricărei banalități. Am ales să scriu de-a lungul timpului poezii, gânduri, vise, eseuri, iar acum, povestea asta dintr-un motiv pur egoist. Simt că am multe de împărtășit, și, de asemenea, multe de recepționat, dar anxietatea NU-mi permite să le spun oamenilor în față tot ce gândesc, așadar, din comoditate, transmit mesaje ambigue, din care fiecare să sustragă ce consideră de cuviință. Cum am scăpat de apatia pentru scris? Am vrut să mă fac auzită fără să vorbesc. Uneori sunt prea tolerantă, alteori mă poate irita și un fluture, iar unica metodă de a îmbina atât dezgustul cu admirația, cât și utilul cu plăcutul este să iau un pix negru cu gel în mână și să fac pauză doar când mă doare încheietura. Uneori sunt mândră de compozițiile mele, alteori le privesc doar ca pe niște reinterpretări ale unor texte deja create, dar nedescoperite încă de mine. Aș defini prin mediocru mesajul conceput în noaptea asta de august, pe a 4-a bancă de la linia 7 din Gara de Nord, dar încă NU am ajuns la destinație. O să îl trimit, totuși, mai departe, pentru că mi-a plăcut să scriu și pentru că, deși mi se închid ochii de oboseală, NU m-am dezlipit de telefon până la terminarea acestui monolog adresat "NU"-urilor.