Mariana B.

De mică am înțeles că am o pasiune pentru fotbal. In orașul meu nu era admisie fetele, dar am reușit. După ce șase ori antrenorul echipei m-a trimis acasă deoarece sunt fata, a șaptea mi-a permis cu speranța că o să mă plictisesc in curând. La doar o luna de antrenamente am întrecut nivelul băieților. Dormeam cu mingea, mâncam cu mingea, mingea era prietena mea. La doar a treia luna am participat pentru selecționata Moldovei. Acasa părinții m-au pus sa aleg: familia sau fotbalul. Am ales fotbalul. Datorită rezultatelor mele am fost luată într-o echipă de fete. Am schimbat orașul, liceul, prietenii. Toți îmi ziceau ca o să mă plictisesc, că în Republica Moldova nu voi putea promova. Un profesor mi-a zis că dacă la 18 ani voi juca fotbal, el își dă demisia. Avea 15 ani staj de lucru. Echipa in care jucăm a pierdut sponsorul și am rămas fără gazdă și fără nici un leu, ca urmare am intrat într-un colectiv nociv, am locuit o lună în biserică și mâncam când aveam ocazia, dar am continuat sa mă antrenez. Dimineața alergam, mergeam la școală și după școală până ce se înnopta eram pe stadion. Am rămas însărcinată, am fost criticată, mi s-a zis că până aici am ajuns, că pot uita de fotbal și tot ce-i legat de el, că am avut doar de pierdut, că părinții au avut dreptate și voi fi acum doar o povară pentru ei. Știam că urmează să am un copil, dar am continuat să mă antrenez și la 3 luni de sarcina am pierdut copilul. Îmi aduc aminte și acum, a fost groaznic. Mă aflam la un meci de fotbal și urma să fac o lovitura decisivă, dar fusesem lovită cu piciorul puternic in abdomen. Mi-am pierdut cunoștința și am ajuns in spital cu pierderi mari de sânge. Prima operație a fost nereușita și la câteva zile a trebuit să îmi facă încă o operație. Am fost demoralizată, am pierdut copilul, am văzut fața părinților pe care citeam doar mila lor, ochii fratelui care simțeau parcă suferința mea. Eram terminată. După ce am fost externată m-am retras, timp de o luna nu puteam nici privi pe cineva, nici vorbi, nici mânca. Dar tot cu mingea eram. Mi-am promis că o să ajung la un nivel înalt de dragul copilului pe care l-aș fi avut. M-am antrenat intesiv și am intrat in Liga 2 in Romania. Am ajuns la nivelul dorit și voi continua sa progresez, acum părinții se mândresc cu mine, profesorul și-a dat demisia, iar foștii colegi de fotbal mă iau drept exemplu. Am înțeles că există pierderi mari, că sunt piedici, că în viața sunt momente când ești dat jos la pământ și simti că unicul lucru pe care-l poți face este sa te predai, important este că am găsit curajul să mă ridic și să continui, iar din greșeli să învăț.